Crizele de furie la copilul mic: ce este normal, de ce apar și cum le gestionezi cu calm

Într-o clipă copilul se joacă fericit, iar în următoarea e pe jos și țipă pentru că i s-a rupt banana în două. Crizele de furie pot fi zgomotoase, epuizante și uneori jenante, mai ales când au loc în magazin sau în fața rudelor. Mulți părinți se întreabă în tăcere dacă greșesc ceva sau dacă izbucnirile copilului lor sunt normale.

Crizele de furie sunt una dintre cele mai obișnuite părți ale copilăriei timpurii. Nu sunt semnul unei educații greșite sau al unui copil „dificil”. Sunt semnul unui creier tânăr care încă învață să facă față emoțiilor mari. Când înțelegi de ce apar și ai un plan calm pentru înainte, în timpul și după, totul devine mult mai ușor de gestionat, atât pentru părinți, cât și pentru educatori.

De ce apar crizele de furie

Copiii mici trăiesc emoțiile foarte intens, dar nu au încă abilitățile necesare pentru a le gestiona. Printre declanșatorii frecvenți se numără:

• Creierul în dezvoltare. Zonele creierului responsabile de autocontrol și de calmare sunt încă în dezvoltare în primii ani.
• Limbajul limitat. Când copilul nu găsește cuvintele ca să spună ce vrea sau ce simte, frustrarea iese adesea la suprafață prin plâns, țipete sau aruncat cu lucruri.
• Oboseala și foamea. Un somn de prânz ratat sau o gustare întârziată pot face orice copil mai vulnerabil.
• Dorința de independență. Copiii mici vor să facă singuri lucrurile și să aleagă singuri, dar nu întotdeauna reușesc.
• Limitele și tranzițiile. Să audă „nu”, să se oprească dintr-o joacă distractivă sau să treacă dintr-un loc în altul îi poate copleși.
• Suprastimularea. Zgomotul, aglomerația și zilele pline pot fi prea mult pentru un copil mic.

Ce este normal la fiecare vârstă

Crizele de furie sunt frecvente aproximativ între un an și patru ani. Adesea devin mai dese în al doilea și al treilea an, când copilul are dorințe puternice, dar puține cuvinte și puțin autocontrol. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă și copilul învață alte moduri de a se exprima, crizele devin de obicei mai scurte, mai rare și mai puțin intense.

Fiecare copil este diferit. Unii au crize frecvente și spectaculoase, alții aproape deloc. Ambele situații pot fi perfect normale.

Înainte: cum previi crizele, acolo unde se poate

Nu poți preveni fiecare criză, dar poți reduce multe dintre ele:

• Protejează somnul și mesele. Păstrează o rutină previzibilă și ia cu tine o gustare sănătoasă când ieșiți din casă.
• Anunță din timp tranzițiile, de exemplu: „Încă două ture pe tobogan și mergem acasă.”
• Oferă alegeri simple. „Cana roșie sau cana albastră?” îi dă copilului sentimentul de control, în limite cu care ești de acord.
• Observă semnalele timpurii, cum ar fi scâncetul, nevoia de a sta lipit de tine sau agitația, și intervino cu o îmbrățișare, o pauză sau o schimbare de activitate.
• Ajută-l cu cuvintele. Învață-l expresii simple precum „ajută-mă, te rog” sau „sunt supărat” și folosește gesturi sau semne cu cei mai mici.
• Laudă comportamentul calm. Observă când copilul așteaptă, împarte sau cere frumos.

În timpul crizei: calm în mijlocul furtunii

Când începe o criză, capacitatea copilului de a asculta și de a raționa este foarte limitată. Scopul este ca toată lumea să fie în siguranță și să-l ajuți să treacă prin acest moment.

• Rămâi tu calm. Respiră lent și coboară tonul vocii. Calmul tău ajută sistemul nervos al copilului să se liniștească.
• Asigură siguranța tuturor. Îndepărtează copilul de pericol sau mută obiectele din calea lui.
• Folosește puține cuvinte. Explicațiile lungi nu ajută în acel moment. Încearcă: „Ești foarte furios. Sunt aici.”
• Numește emoția. „Voiai să mai rămâi în parc. Ești trist că trebuie să plecăm.”
• Menține limita. Recunoaște emoția, dar nu ceda în privința lucrului care a declanșat criza. Așa copilul învață că o criză nu schimbă regula.
• Oferă alinare, nu presiune. Unii copii vor o îmbrățișare, alții au nevoie de puțin spațiu, cu tine aproape. Urmează semnalele copilului.

După: reconectare și învățare

• Când copilul s-a liniștit, oferă-i o îmbrățișare și încurajare. Are nevoie să știe că iubirea ta nu s-a schimbat.
• Orice discuție să fie scurtă și simplă, mai ales cu cei mai mici.
• Cu copiii ceva mai mari, vorbiți pe scurt despre ce s-a întâmplat și ce ar putea face data viitoare, de exemplu să ceară ajutor sau să respire adânc.
• Mergeți mai departe. Nu e nevoie de pedepse lungi sau să readuci subiectul în discuție mai târziu în acea zi.

Limitele consecvente contează

Copiii se simt cel mai în siguranță atunci când regulile sunt clare și previzibile. Dacă o criză se termină uneori cu dulciurile dorite sau cu timp în plus la ecran, copilul învață că furia poate funcționa, iar crizele pot deveni mai dese. Stabiliți în familie câteva reguli importante și aplicați-le calm și consecvent, chiar și atunci când e greu.

Crizele de furie în public

• Amintește-ți că majoritatea adulților din jur au trecut și ei prin asta.
• Concentrează-te pe copil, nu pe privitori.
• Dacă se poate, mergeți într-un loc mai liniștit până se calmează copilul.
• Fă cumpărăturile scurte și planifică-le, când poți, după somn și după masă.

Consecvență între casă și creșă sau grădiniță

Copiii se descurcă cel mai bine atunci când adulții din viața lor reacționează în moduri asemănătoare. Vorbește cu educatoarele copilului despre ce declanșează de obicei crizele, ce îl ajută să se calmeze și ce cuvinte folosiți acasă. Educatoarele îți pot spune cum gestionează emoțiile puternice în grupă, ca să poți folosi aceeași abordare. Unii copii se țin tari toată ziua și își descarcă emoțiile când vii să-i iei, lucru frecvent și, de obicei, un semn că se simt în siguranță cu tine.

Când să vorbești cu medicul pediatru

Cele mai multe crize de furie sunt o parte normală a dezvoltării. Este bine să vorbești cu medicul pediatru dacă:

• Crizele sunt foarte dese sau foarte lungi, în majoritatea zilelor.
• Copilul se rănește în timpul crizelor, de exemplu lovindu-se cu capul sau mușcându-se.
• Există multă agresivitate față de ceilalți, care nu se ameliorează.
• Crizele sunt încă foarte intense după vârsta de aproximativ patru-cinci ani.
• Copilul se calmează foarte greu chiar și cu sprijin sau crizele vin împreună cu alte îngrijorări, cum ar fi dificultăți de vorbire, de somn sau de alimentație.
• Te simți copleșit și ai nevoie de sprijin. A cere ajutor este un semn de putere.

Casa și creșa pe aceeași lungime de undă

Detaliile mici explică adesea o după-amiază grea. Cu kidsday, educatoarele pot înregistra pe parcursul zilei mesele, somnul și observații și le pot împărtăși cu părinții prin aplicația pentru părinți, împreună cu fotografii și activități. Dacă un copil a dormit mai puțin la prânz sau a mâncat mai puțin la masă, părinții pot vedea asta înainte să vină după el și pot plănui o seară mai liniștită. Părinții și educatoarele își pot trimite și mesaje în aplicație, ca să cadă de acord asupra unor reacții consecvente la emoțiile puternice.

Gânduri de final

Crizele de furie sunt o etapă normală și trecătoare, în care copiii mici învață să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile. Cu rutine previzibile, reacții calme, limite consecvente și multă căldură după criză, majoritatea copiilor găsesc treptat moduri mai bune de a exprima ce simt. Ai răbdare cu copilul tău și cu tine. Fiecare moment de calm pe care i-l oferi în timpul furtunii îl ajută să-și construiască abilități pe care le va folosi toată viața.